Aparat dentar mobil

Aparat dentar mobil

Importanta tratamentului ortodontic, inceput cat mai devreme, inca din copilarie, cu aparat dentar mobil, este incontestabila.

In societatea de astazi zambetul este la mare pret. Incepand de la selfie-urile adolescentilor si continuand cu socializarea la orice varsta.

Aparatele dentare sunt acum mult mai performante, personalizate, fiind de cele mai multe ori, indragite de copii, preferate de adolescenti, iar pentru adulti si nu numai, tehnologia a creat aparate invizibile.

Ceea ce diferentiaza aparatele dentare mobile de cele fixe este faptul ca nu sunt fixate pe dinti, ele putand fi inlaturate de catre pacient.

Cele mai folosite aparatele dentare mobile sunt de doua tipuri:

  • aparate din acrilat, folosite indeosebi pentru copii
  • aparate Invisalign, pentru adulti, sau copii peste 12 ani

Un aparat dentar mobil din acrilat este format dintr-o placuta dintr-un material plastic special, realizata in laborator la temperaturi si presiuni inalte, care se ataseaza de dinti cu ajutorul unor crosete (sarme).

Acesta are, deasemenea, un surub, care va fi activat de catre parinte, conform planificarii realizate de medicul ortodont, in general, o data pe saptamana.

Medicul specialist urmareste evolutia pozitiei dintilor si ajusteaza aparatul o data pe luna.

Avand in vedere ca nu e purtat constant, actiunea sa va fi mai lenta si este posibil sa fie necesara o perioada mai lunga de purtare.

Este singurul aparat care poate influenta cresterea maxilarului si a mandibulei pentru a largi arcadele si a face loc sa erupa dintilor, cu conditia ca acesta sa fie purtat in intervalul de varsta 7-11 ani.

Acest dispozitiv nu este o alternativa in locul celui fix.

Tratamentul cu aparatul dentar mobil este doar o metoda de preventie sau de corectare a problemelor de ocluzie dentara, fiind indicat doar in corectarea malpozițiile mai puțin severe, dovedindu-se ineficient in cazurile grave.

Avantaje

  • Poate fi aplicat din primii ani de viata, incepand cu varsta de 4-5 ani, avand ca efect si eliminarea unor obiceiuri daunatoare sanatatii orale, cum ar fi sugerea degetului.
  • Poate fi utilizat profilactic, pentru prevenirea malocluziilor, odata cu schimbarea dintilor de lapte
  • Poate corecta si problemele de fonetica ale copiilor
  • Permite mentinerea unei igiene dentare optime, deoarece poate fi scos pentru efectuarea periajului
  • Ajuta la educarea copiilor in privinta igienei dentare, formeaza obiceiul de spalare frecventa si minutioasa a dintilor
  • Usor de purtat
  • Usor de curatat
  • Personalizabil, poate fi colorat, inscriptionat cu personajul preferat din desene animate
  • Ajuta la formarea unor obiceiuri alimentare sanatoase, deoarece este recomandat sa se evite produsele alimentare lipicioase sau bauturile foarte dulci in timpul purtarii aparatului

Dezavantajul tratamentului cu aparat dentar mobil este ca deplasarile ortodontice pe care le poate realiza sunt limitate si necesita mult timp.

De asemenea, trebuie stiut faptul ca majoritatea copiilor care au nevoie de ortodontie timpurie, vor avea nevoie de purtarea unui aparat dentar fix mai tarziu pentru a finaliza procesul de aliniere a dintilor si a maxilarului. Dar cu cat tratamentul ortodontic a fost initiat mai devreme, cu atat va fi mai usor de finalizat si rezultatele mai bune.

 

Aparatul dentar Invisalign este cel mai inovativ tip de aparat dentar mobilare structura unei gutiere si este extrem de usor de purtat.

Sistemul Invisalign consta in purtarea mai multor gutiere, din plastic, transparente, invizibile, ce modifica treptat pozitia dintilor.

Din doua in doua saptamani, gutiera trebuie schimbata, chiar de catre pacient, fiecare dintre ele avand alte specificatii de indreptare a dinților, in asa fel incat acesta sa preseze continuu asupra dintilor, in vederea atingerii rezultatului dorit.

Perioada de tratament variază de la 6-12 luni până la 18 luni, pentru cazuri mai dificile.

Aparatul poate fi scos in timpul meselor, pentru efectuarea igienei dentare, in cazul evenimentelor speciale, sedintelor foto, sau oricaror alte situatii care impun acest lucru.

Invisalign poate fi folosit pentru majoritatea cazurilor de incongruenţă, inclusiv ocluzii adanci, inghesuiri, ocluzii incrucisate si spaţieri.

Invisalign utilizeaza tehnologie avansata de imagistica 3D computerizata, pentru a efectua planul de tratament, astfel ca fiecare pacient isi poate vedea anticipat finalul tratamentului.

Pentru obtinerea efectului scontat, este necesar atat efort din partea parintilor, cat si din partea copilului/adolescentului. Trebuie respectate intocmai indicatiile medicului specialist ortodont, privind regulile de purtare si de intretinere a unui aparat dentar mobil.

Astfel, este esentiala purtarea aparatului, minim atatea ore pe zi, cate indica medicul curant.

Aparatul trebuie igienizat prin frecare cu periuta si pasta de dinti, de fiecare data, dupa ce a fost scos, indiferent de motiv.  

Este important ca dintii sa fie periati corect, de fiecare data inainte de a purta aparatul. De asemenea, trebuie sa se utilizeze metode suplimentare de curatare: ata dentara si apa de gura.

In cazul aparatului dentar mobil din acrilat, o data pe zi, inainte de culcare, de preferat in timpul mesei de seara,acesta se igienizeaza prin scufundare intr-un pahar cu apa calduta in care s-a dizolvat o tableta de Corega, aceasta metoda avand si efect microbian si antifungic.

Cand nu este purtat, este recomandat ca aparatul sa fie pastrat, curat, in cutiuta lui speciala, primita de la medicul specialist, in scopul evitarii pierderii si deteriorarii acestuia.

 

La NEOCLINIQUE copii se simt bine, pentru ca noi ne pricepem sa-i facem sa se simta indragiti si respectati. Prin joaca, ii atragem, prin explicarea exacta a procedurilor, pe intelesul lor, le satisfacem curiozitatea, iar prin atmosfera relaxata si mediul modern al cabinetelor noastre le aducem liniste si siguranta.

Iar adultii apreciaza Neoclinique intr-atat incat sa ne incredinteze ceea ce au ei mai de pret: sanatatea propriilor copii.

Pentru ca pretuim sanatatea voastra, va punem la dispozitie cele mai noi echipamente si tehnologii, insufletite de cei mai buni medici specialisti.

Distribuie pe:

Digitalizarea în stomatologia modernă - elementul esențial implementat de Neoclinique

Primul pas: planul de tratament detaliat
Primul pas: planul de tratament detaliat

Ai parte de un set complet de consultații. Mai mulți specialiști vor evalua multidisciplinar cazul tău. Știi de la început tot ce va urma.

Vezi detalii
Îți suntem alături la fiecare pas - KPG Neoclinique
Îți suntem alături la fiecare pas - KPG Neoclinique

KPG (Key Patient Guide) oferă consiliere permanentă pentru pacient, dar și îl ghidează pe acesta pe tot parcursul intervențiilor pe care le va efectua.

Vezi detalii
Simulăm digital cum va arăta dantura ta la finalul tratamentului
Simulăm digital cum va arăta dantura ta la finalul tratamentului

Nu vei avea parte de surprize neplăcute. Vei vedea exact ce formă și ce culoare vor avea dinții tăi înainte să începem planul de tratament.

Vezi detalii
Folosim cel mai înalt standard în anestezie (STA)
Folosim cel mai înalt standard în anestezie (STA)

Putem anestezia computerizat cu mare precizie doar zona dintelui la care se realizează intervenția.

Vezi detalii

Aveți întrebări sau doriți o programare?

Te vom contacta in cel mai scurt timp posibil.

Articole

Interviu - Dr. Cristina Toader
Interviu - Dr. Cristina Toader

Am investit în tehnologie, în cursuri pentru noi și in echipa Neoclinique foarte mult, am creat un sistem de organizare al serviciilor astfel încât să se elimine posibilitatea apariției unor erori medicale, ne dezvoltăm în permanență și evoluăm din punct de vedere medical. Și întotdeauna ne ascultăm pacienții și nevoile acestora.

New #Neoclinique's baby 2015, 2 Sali de tratament nou noute si Centru de Perfectionare Neoclinique Pro
New #Neoclinique's baby 2015, 2 Sali de tratament nou noute si Centru de Perfectionare Neoclinique Pro

New #Neoclinique's baby 2015, 2 Sali de tratament nou noute si Centru d...

Curățarea limbii la bebeluși și copii mici
Curățarea limbii la bebeluși și copii mici

Dacă bebelușul nu mănâncă alimente solide sau nu are încă dințișori, curățarea limbii poate părea inutilă. Dar igiena orală nu este doar pentru copiii mai mari și pentru adulți - bebelușii au nevoie și ei de o gură curată și, cu cât începi mai devreme rutina de igienă orală a copilului tău, cu atât mai bine.

Aparat fix dentar SAFIR cu bracketi transparenti SAFIR
Aparat fix dentar SAFIR cu bracketi transparenti SAFIR

NeoClinique va recomanda un aparat dentar perfect. De ce spunem ca...

Alveolita
Alveolita

Această problemă poate afecta orice dinte, dar este observată cel mai frecvent după extracția molarilor de minte.