Implant dentar într-o zi
Conținut
Dinții sănătoși înseamnă un organism care funcționează corect, dar și o alimentație echilibrată. Pe de altă parte, alimentația este foarte importantă pentru dinți. Există mai multe motive care pot duce la deteriorarea dinților. Iată-le pe cele mai importante:
-
băuturile acidulate;
-
sucurile;
-
fumatul;
-
o structură minerală defectuoasă a dinților;
-
igiena precară;
-
traumatisme la nivelul dinților;
-
paradontoza (pierderea completă a dinților).
Toate acestea pot duce, în timp, la distrugerea învelișului protector al dinților, iar de aici până la pierderea acestora nu mai este decât un pas.
Tratamentul clasic prin implant dentar presupune o procedură formată din trei elemente:
-
corpul implantului (implantul propriu-zis);
-
bontul protetic (este acel element care reface parțial coroana dintelui);
-
coroana dentara: este realizată în laboratorul de tehnică dentară, special pentru fiecare pacient în parte.
Aceste implanturi clasice se pot desfășura pe o perioadă mai lungă de timp și poate fi necesară utilizarea unei proteze provizorii până la aplicarea coroanei definitive. Din fericire, stomatologia modernă a evoluat puternic în ultimii ani, atât în ceea ce privește tehnologiile folosite în implantologie, cât și tratamentele dentare.
Așadar, în clinicile de stomatologie se practică o nouă tehnică de realizare a implantului dentar, atunci când situația pacientului o permite. Această tehnică presupune montarea implantului într-un timp record, într-o singură zi. Avantajele majore ale acesteia sunt legate de confortul psihologic al pacientului și de faptul că de această metodă pot beneficia foarte multe persoane, inclusiv cei care au pierdut un singur dinte sau cei care doresc restaurări dentare complete.
În aceeași zi se realizează extracțiile, se inserează implanturile (în anumite cazuri se inserează și os suplimentar), astfel încât, după numai câteva ore, pacientul poate pleca acasă cu fizionomia și masticația refăcute. Procedura implantului dentar în 24 de ore este recomandată și pacienților care suferă de parodontoză.
Cum se poate ca o asemenea tehnică să fie posibilă? Răspunsul este foarte simplu: în cursul dimineții se inserează implanturile. Ulterior, dinții sunt prelucrați în laborator, iar în cursul serii noua dantură este fixată pe implanturile deja inserate. Firește, procedura presupune o colaborare perfectă între medicul stomatolog, chirurg, anestezist, laboratorul de tehnică dentară și protetician.
Iți prezentam, în acest articol, tot ce trebuie să știi despre implantul dentar rapid: care sunt avantajele, cine poate beneficia de această tehnică, în ce constă procedura și ce trebuie făcut după realizarea implantului. Deși pare o procedură de amploare și foarte complicată, trebuie să știi că inserarea implanturilor este o intervenție chirurgicală minim invazivă.
Ce este implantul dentar într-o zi?
Implantul dentar într-o zi înseamnă că pacientul poate primi dinți noi în aceeași zi. Acest lucru implică înlocuirea unuia sau a mai multor dinți, în funcție de nevoile pacientului. După inserarea implanturilor, coroana dentară este adăugată deasupra acestora și pacientul poate pleca acasă. Astfel, nu mai este necesar ca acesta să aștepte o perioada lungă de timp până la finalizarea lucrării, ca în cazul implanturilor clasice.
Obține dantura perfectă într-o singură zi
Practic, implantul dentar este fixat în osul maxilarului. Acesta este rădăcina unui dinte nou. Perioada de acomodare a implanturilor cu osul maxilarului este desigur necesară, dar se realizează în timpul purtării protezei provizorii (aceasta nu trebuie detașată pentru a fi curățată. În plus, nu există riscul să se desprindă). Sistemele de implant dentar au la baza tehnologii dentare de top. Marii producători din lume sunt cei care au inovat aceste soluții ingenioase de implanturi rapide.
Singurul aspect care poate fi mai puțin confortabil pentru pacient este legat de procedura de implant. Este important să știi că procedura de inserare a implanturilor dentare se realizează sub anestezie locală (sau intravenoasă), astfel că pacientul nu simte niciun fel de disconfort. De asemenea, durerea nu se resimte nici în zilele ulterioare intervenției.
Această procedură (implantul dentar rapid) este recomandată pacienților care:
-
și-au pierdut toți dinții;
-
suferă de parodontoză în stare avansată;
-
au suferit intervenții chirurgicale eșuate.
Avantaje implantului dinților într-o zi
Există multiple avantaje ale implantului dinților în 24 ore:
-
este o procedură mai economică, deoarece se pot realiza mai puține implanturi pentru a restaura o întreagă arcadă, comparativ cu tehnica clasică, unde se realizează câte un implant și câte o coroană pentru fiecare dinte restaurat;
-
este o procedură rapidă: acest lucru înseamnă că extracțiile necesare, implanturile și proteza fixă se realizează în numai câteva ore;
-
rezultatul este estetic: pacientul își poate continua activitatea obișnuită până la fixarea danturii finale, iar estetica este identică cu a dinților naturali;
-
rezistența lucrării este foarte mare, pentru că toți dinții beneficiază de o fundație solidă, iar forțele de masticație se distribuie uniform pe fiecare dinte în parte, astfel încat lucrarea este foarte rezistentă și stabilă în timp;
-
senzația pe care o resimte pacientul este de dinte natural;
-
nu presupune intervenții precum extinderea structurii osoase a maxilarului sau complicații legate de sinusuri.
Cum se desfășoara procedura?
Metoda clasică de înserare a implantului dentar presupune o incizie în gingia pacientului, astfel încât osul de dedesubt să devină vizibil. Ulterior, în os se realizează o cavitate, prin care se introduce implantul din titan. Gingia este apoi suturată și, în perioada de vindecare, se așteaptă ca implantul de titan să se sudeze natural de os. Această perioadă de vindecare poate dura între 3-6 luni. Abia după aceea, medicul stomatolog poate atașa un dinte artificial (coroana dentară).
Astfel, procedura clasică prezintă marele dezavantaj că durează mult prea mult timp (peste un an) și implică mai multe faze:
-
extracția dinților distruși / a rădăcinilor rămase în os.
-
este nevoie de 4-6 luni până la atașarea implantului dentar, pentru că în interiorul alveolei goale trebuie sa se formeze un nou țesut osos, care ulterior va fi suportul implantului dentar.
-
implantul dentar este poziționat în osul maxilar în cursul unei intervenții chirurgicale (osteointegrare). Și această perioada are nevoie de 3-6 luni.
-
abia după aceea se realizează o coroană ceramică ce acoperă implantul.
Implanturile dentare imediate reprezintă o metodă inovativă, pentru că acestea pot fi poziționate în os imediat după extracție, iar coroana dentară este atașată implantului în aceeași zi (ședință).
Consultația inițială
În cursul acestei consultații, se examinează cavitatea bucală cu ajutorul investigațiilor de radiologie și CBCT (computer tomograf dentar). Se analizează densitatea osoasă pentru a se stabili locul în care vor fi inserate implanturile dentare și apoi se scanează dinții pentru a se trimite la laborator, în vederea realizării ghidului chirurgical și a danturii provizorii.
Orice tip de tratament cu implanturi necesită o planificare meticuloasă, cu atât mai mult în cazul implanturilor imediate unde o consultație atentă și o planificare riguroasă sunt condiții obligatorii pentru succesul tratamentului.
Medicul implantolog va trebui să obțină date complete asupra stării de sănătate generală și orală a pacientului, înainte de a apela la alte metode de investigație, precum radiografia, tomografia computerizată și analize de sânge. Rezultatele acestor investigații trebuie analizate pentru a se stabili cantitatea și calitatea țesutului osos care va înconjura implantul.
Extracții dentare
Extracția dentara este o intervenție chirurgicală care se desfășoară în cabinetul medicului stomatolog. Scopul intervenției este acela de a îndepărta un dinte care nu mai poate fi reparat prin tratamentele tradiționale sau care împiedică dinții învecinați să evolueze corect.
Extracția dentară se face după evaluarea unei radiografii și după administrarea unei anestezii locale. Injecția se face pe partea exterioară și interioară a danturii, pentru ca pacientul să nu sufere un disconfort în timpul procedurii. Apoi, dintele care nu mai poate fi tratat este îndepărtat și se curăță cavitatea bucală de bacterii.
Inserarea implanturilor
Implanturile dentare rapide presupun poziționarea implantului în os imediat după efectuarea extracției. Implanturile montate trebuie să fie stabile și fixe, deoarece stabilitatea este foarte importantă pentru succesul întregii proceduri. Pentru ca aceasta să se poată obține, implantul dentar trebuie să penetreze partea superioară a alveolei goale și să se fixeze foarte bine în osul din această zonă.
În unele cazuri, poate fi nevoie de o altă intervenție, adiția de os (plasarea unei grefe osoase). Dupa ce implanturile au fost montate, gingia este remodelată și se poate lua amprentă pentru lucrarea provizorie. După încheierea acestei faze, pacientul este așteptat la următoarea programare.
Montarea protezei provizorii
După câteva ore (în cursul serii sau al dimineții următoare) pacientul revine la cabinet pentru a i se monta dantura provizorie, perfect funcțională și estetică. Aceasta nu trebuie scoasă pentru a fi curățată, pentru că este fixată în implanturi (prin inșurubare).
Coroana dentară se fixează pe implant prin una din cele două modalități:
-
direct: coroana se inșurubează direct în implantul osos.
-
indirect: mai întâi se atașează un bont artificial de implantul osos. Coroana dentară se va cimenta de acest bont.
Este important de știut că în primele două luni după intervenție, orice forță care suprasolicită implantul poate compromite întreaga lucrare. În general, se realizează o coroană dentară provizorie (din acrilat sau compozit). Aceasta are rol estetic și nu prezintă disconfort pentru pacient. După ce implantul s-a integrat în osul maxilar, coroana provizorie poate fi înlocuită cu una definitivă, din ceramică.
Vindecarea
Într-o perioadă de 4-6 luni, implanturile dentare au timp să se integreze. În această perioadă, pacientul efectuează la cabinet controale de rutină. După aceste luni, pacientul revine la cabinet pentru montarea danturii definitive (care pot fi coroane dentare metalo-ceramice sau coroane de ceramică pe zirconiu).
Cine poate face implanturile într-o zi?
Sistemele de implanturi într-o zi pot fi făcute de cei mai mulți pacienți:
-
cei care nu mai au dinți deloc sau cei care mai au câțiva dinți pe arcadă;
-
cei care își doresc o dantură perfect funcțională și estetică în mai puțin de 24 de ore;
-
cei care doresc să scape de proteza dentară clasică sau care au proteze dentare uzate;
-
cei care nu doresc să facă prea multe vizite la cabinetul dentar.
Cât durează implanturile într-o zi?
Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de modul în care sunt ingrijiți dinții. Astfel, dacă implanturile sunt prost îngrijite, în timp se vor acoperi cu placă bacteriană și tartru, la fel ca și dinții naturali. Dacă aceste depozite bacteriene nu sunt îndepărtate, se ajunge la inflamarea/infectarea gingiilor, sângerări, dureri.
Dacă îngrijirea dinților se realizează normal, implanturile pot dura întreaga viață. Este bine de știut că de-a lungul timpului noii dinți pot necesita simple intervenții de mentenanță, la fel ca și dinții naturali sau lucrările protetice.
Prețuri și tipuri de implanturi
Tipurile de implant
În funcție de numărul de elemente, se disting 2 tipuri de implanturi dentare:
-
Implant dintr-o singură piesă;
-
implanturi din 2 piese (cu ajutorul unor șuruburi de titan se fixează bontul protetic în implant).
Prețurile implanturilor
Lista de prețuri practicate de Clinica Stomatologică Neoclinique se poate accesa aici. Lista cuprinde însă cele mai cerute proceduri, lista completă a lucrărilor stomatologice care se pot realiza la clinică poate fi solicitată la recepție.
Soluții de plată în rate oferite de Neoclinique
Este foarte important de știut, Neoclinique oferă pacienților soluții de plată în rate a lucrărilor stomatologice, astfel:
-
cu Card Avantaj in 10 rate;
-
prin card Raiffeisen Bank, până la 10 rate;
-
împreună cu Banca Transilvania poți opta pentru Creditul Pacientului, pentru serviciile stomatologice oferite de Neoclinique.
Suma maximă poate ajunge până la 50.000 euro pe o perioadă maximă de 20 de ani. Mai multe detalii aici.
Programează-te la un consult la clinica pentru a afla care sunt cele mai bune opțiuni pentru tine!
Cum îți îngrijești dinții după procedură?
În prima perioadă după montarea implanturilor:
-
în primele luni, pacienții trebuie să consume alimente de consistență redusă. În rest, nu există interdicții. Alimentația trebuie să fie sănătoasă, naturală. Acest lucru înseamnă că trebuie să conțină multe fructe și legume. Pe de altă parte, organismul nu trebuie privat de alți nutrienți necesari pentru funcționarea sa corectă;
-
trebuie acordată foarte mare atenție igienei dentare;
-
este indicată utilizarea unei periuțe de dinți cu peri foarte moi, pentru a nu afecta gingia;
-
dupa 10 zile se poate folosi dușul bucal (pentru că acesta igienizează spațiul de sub lucrarea protetică);
-
se poate folosi apa de gură după periaj (cu clorhexidină);
-
este interzis fumatul (deoarece nicotina afectează integrarea eficientă în sistemul osos, respectiv vindecarea după operație);
-
se recomandă renunțarea la alte obiceiuri nesănătoase precum: rosul obiectelor dure, spargerea in dinti a diverselor alimente (bomboane, nuci, fistic), scrașnitul dinților;
-
dupa montarea lucrării finale, este nevoie de o igienizare profesională realizată la un interval de 6 luni.
Important de reținut!
Pentru succesul implantului dentar rapid și pentru a beneficia de o vindecare rapidă și fără complicații, pacientul trebuie să respecte sfaturile oferite de medicul stomatolog.
De ce să alegi serviciile Neoclinique?
Sunt mai multe motive pentru care ar trebui să alegi Neoclinique:
-
este o clinică dentară cu tradiție;
-
o echipă de profesioniști de 40 de persoane a îngrijit peste 40.000 de pacienți;
-
beneficiază de 9 unități dentare, tehnologie de top și metode moderne de lucru;
-
aparatura este actualizată anual, iar personalul beneficiază de cursuri de perfecționare continuă;
-
beneficiază de sistemul CAD/CAM care permite realizarea de intervenții stomatologie într-o singură zi (coroane ceramice, fațete ceramice, plombe din ceramică);
-
beneficiază de echipamente moderne digitale;
-
are departamente specializate: reabilitare orală, estetică dentară, implantologie, patologie orală;
-
colaborează cu un spital privat, ceea ce oferă clinicii posibilitatea de a efectua intervenții chirurgicale laborioase și de a trata cazuri grave (chirurgie, implantologie, patologie oro maxilo facială);
-
radiologia este digitală;
-
anestezia este fără dureri;
-
sisteme moderne de tratament endodontic într-o singură zi;
-
clinica oferă flexibilitate la programare: orarul de lucru în sediile Neoclinique este de la 8 la 21 de luni pana vineri și sâmbătă 10-18.
Prețul include tratamentul unei singure arcade (conține: 4 implanturi, componente adiacente, lucrare provizorie imediată).
DISCOUNT
de la 3500 lei
DISCOUNT
Pachet Implant Care - Consult și evaluare detaliată a sănătății orale, Plan de tratament, Dosar medical digital, Computer tomograf (CBCT), Un ghid chirurgical pentru o arcada (de la 1700 lei)
Prețul include tratamentul unei singure arcade (conține: 6 implanturi, componente adiacente, lucrare provizorie imediată).
Cazuri - Implantologie dentară
Echipa medicala - Implantologie dentară
Georgiana Dumitrascu
Medic Dentist, Specialist Parodontologie, Implantologie, Chirurgie Parodontala
Tiberiu Andrei
Medic Dentist, All-on-4, Chirurgie Dento Alveolară
Mircea Gheorghita
Medic Specialist Chirurgie Oro Maxilo Faciala, Implantologie, As.Universitar Facultatea de Medicina si Farmacie Craiova
Anca Samson
Medic Specialist, Stomatologie Generala, Estetica, Implantologie
Digitalizarea în stomatologia modernă - elementul esențial implementat de Neoclinique
Ai parte de un set complet de consultații. Mai mulți specialiști vor evalua multidisciplinar cazul tău. Știi de la început tot ce va urma.
Vezi detaliiPutem anestezia computerizat cu mare precizie doar zona dintelui la care se realizează intervenția.
Vezi detaliiNu vei avea parte de surprize neplăcute. Vei vedea exact ce formă și ce culoare vor avea dinții tăi înainte să începem planul de tratament.
Vezi detaliiKPG (Key Patient Guide) oferă consiliere permanentă pentru pacient, dar și îl ghidează pe acesta pe tot parcursul intervențiilor pe care le va efectua.
Vezi detaliiTe vom contacta in cel mai scurt timp posibil.