PACIENTUL DIGITAL

PACIENTUL DIGITAL

Stomatologia digitală oferă în prezent o precizie de neegalat şi creste incredibil de mult rata de succes a tratamentului.

În stomatologia clasică, nedigitalizată, tratamentele se bazează exclusiv pe amprenta luată în cabinet. 

Pacientul digital este de fapt o copie virtuală a pacientului, construită în urma analizei atente a fiecărui caz clinic în parte, din punct de vedere estetic şi funcțional.

Sa compari stomatolgia clasică cu cea digitală, este ca si cum ai compara abordarea convențională a medicinei, cu cea din punct de vedere holistic. Nu poți trata o boala ca şi cum ar fi separată de pacient. La fel şi dinții, sunt parte integrantă a esteticii faciale.

În stomatologia dentară, specialiștii lucrează cu zâmbetul  şi prin tratamentele efectuate pot modifica imaginea pacientului, în bine sau în rău. De aceea este foarte important ca medicul să analizeze foarte bine atât toate detaliile, cât şi ansamblul, pentru a armoniza caracteristicile dinților cu cele ale fizionomiei.

Crearea pacientului digital se realizează prin intermediul următorilor pași:

1. Evaluarea nemulțumirilor pacientului cu privire la aspectul său, la dinții săi, a modificărilor pe care şi le dorește, a așteptărilor sale de la tratamentul stomatologic, a stilului său de viață profesională şi socială

2. Evaluarea fizică a fiecărui dinte în parte

3. Tomografie computerizată dentară 3D (CT)

4. Poze intraorale

5. Poze extraorale, tip portret, pentru analizarea fizionomiei

6. Video de max 1 min. Este un element foarte important, deoarece înregistrează live zâmbetul natural şi nu pe cel „forțat” pentru poză (pacienții sunt surprinși râzând natural, așa cum este necesar pentru analiza corectă, pe care echipa medicală trebuie sa o facă).

 

7. Scanarea digitala a arcadelor dentare.  Aceasta face posibila manipularea digitala 3D a arcadelor dentare, înlocuind clasica amprentă luată prin mulaj şi turnată în ghips.

 

8. Toată această informație digitală (scanarea digitală a arcadelor, fotografiile intraorale şi CT-ul) este corelată, obținându-se o clonă digitală a pacientului.

 

În urma acestor evaluări, timp de o săptămână, o echipă de medici, specializați în diverse domenii ale medicinei dentare, realizează o analiză profundă şi amănunțită a cazului clinic respectiv, pentru a oferi în final pacientului estetica ideală.

 

Conceptul de pacient digital permite realizarea simulării tratamentului, sub 3 forme:

  • simularea virtuală exactă a viitoarelor tratamente şi realizarea ghidului chirurgical;
  • simularea fizică, reală, sub forma unei machete de probă;
  • simularea detaliată a cheltuielilor aferente tratamentelor.

 

În fapt, pacientul este tratat în forma sa digitală, astfel încât, tratamentele efectuate ulterior în baza simulării, sunt doar o repetiție a ceea ce a fost gândit şi planificat, totul devenind predictibil.

 

Neoclinique vă pune la dispoziție tehnologia pacientului digital, care aduce perfectă precizie actului medical, oferind confort pacientului tocmai datorită predictibilității medicale şi financiare.

 

Acesta poate să vadă în oglindă şi să simtă în gură viitorii dinţi, exprimându-şi acordul sau aducând obiecții şi îmbunătăţiri.

 

Beneficiile tehnologiilor digitale în stomatologie:

  • diagnostic corect, complet;
  • tratamente ghidate digital;
  • predictibilitate, indiferent de complexitatea tratamentului (intervenții de reconstrucții dentare complete cu implant dentar, adiție de os, sinus lifting);
  • durată scurtă de tratament;
  • predictibilitate;
  • posibilitatea alegerii zâmbetului dorit;
  • rezultate estetice deosebite, astfel încât pacientul va primi complimente pentru un zâmbet frumos şi nu întrebări de genul „Unde ti-ai făcut dantura ?” sau „Sunt puși, nu ?” Frumusețea zâmbetului este dată de naturaleţea pe care mizăm în crearea esteticii dentare;
  • simulări ale rezultatului final al tratamentului;
  • vindecare rapidă a zonelor unde s-a intervenit chirurgical;
  • managementul durerii prin tehnologii care utilizează instrumente ce controlează și izolează durerea la nivel local;
  • lucrări protetice funcţionale şi rezistente în timp (coroane dentare, fațete dentare) cu un înalt grad estetic care rămâne în zona naturalului (folosim regula de bază a esteticii şi anume armonia, nu simetria);
  • crește confortul pacientului.  K

P.S. Noi nu putem dinţi sau faţete, noi aducem la viaţă zâmbetele naturale.

Distribuie pe:

Digitalizarea în stomatologia modernă - elementul esențial implementat de Neoclinique

Welcome package 2
Welcome package 2

Welcome package 2 Consultație și plan de tratament Test Drive Your Smile Igienizare dentară completă Tomografia computerizată CBCT

Vezi detalii
Folosim cel mai înalt standard în anestezie (STA)
Folosim cel mai înalt standard în anestezie (STA)

Putem anestezia computerizat cu mare precizie doar zona dintelui la care se realizează intervenția.

Vezi detalii
Îți suntem alături la fiecare pas - KPG Neoclinique
Îți suntem alături la fiecare pas - KPG Neoclinique

KPG (Key Patient Guide) oferă consiliere permanentă pentru pacient, dar și îl ghidează pe acesta pe tot parcursul intervențiilor pe care le va efectua.

Vezi detalii
Primul pas: planul de tratament detaliat
Primul pas: planul de tratament detaliat

Ai parte de un set complet de consultații. Mai mulți specialiști vor evalua multidisciplinar cazul tău. Știi de la început tot ce va urma.

Vezi detalii

Aveți întrebări sau doriți o programare?

Te vom contacta in cel mai scurt timp posibil.

Articole

Cat dureaza un tratament ortodontic?
Cat dureaza un tratament ortodontic?

Cat dureaza un tratament ortodontic?Durata tratamentului depinde de sever...

Interviu - Dr. Cristina Toader
Interviu - Dr. Cristina Toader

Am investit în tehnologie, în cursuri pentru noi și in echipa Neoclinique foarte mult, am creat un sistem de organizare al serviciilor astfel încât să se elimine posibilitatea apariției unor erori medicale, ne dezvoltăm în permanență și evoluăm din punct de vedere medical. Și întotdeauna ne ascultăm pacienții și nevoile acestora.

Tot ce trebuie sa stiti despre albirea dentara cu laser
Tot ce trebuie sa stiti despre albirea dentara cu laser

Tot ce trebuie sa stiti despre albirea dentara cu laser Albirea di...